Omul momentului în fotbalul ceh este, cu siguranță, antrenorul Slaviei Praga, Jindřich Trpišovský (43 de ani), care a calificat echipa în grupele Ligii Campionilor după mai mult de un deceniu. Același Trpisovský a cucerit și campionatul în sezonul trecut, iar stilul de joc și rezultatele excelente l-au făcut vedetă în țara natală.
Totuși, drumul lui Jindřich Trpišovský spre succes nu a fost unul ușor, iar antrenorul care a eliminat CFR Cluj din play-off-ul Ligii Campionilor a vorbit pentru IDNES despre aventura sa: “Am văzut și făcut multe. Antrenam copii prin parc, ne schimbam după tufișuri, pentru că nu aveam terenuri de antrenament. Din cauza condițiilor, o dată chiar am încercat să tratăm o accidentare la gleznă cu pește”.
De-a lungul perioadei în care antrena grupe de copii, cehul a lucrat ca ospătar pentru a face rost de bani: “Da, așa e. Am fost ospătar la mai multe hoteluri. Mă trezeam la 5 pentru a pregăti mic dejunul, care se servea la 6:30, iar la 12 eram la antrenamente. Știu ce înseamnă să muncești pentru bani, iar acum îi prețuiesc mai mult”.
Antrenorul a mai susținut că pe vremea când antrena Viktoria Zizkov a fost pus în fața unei situații inedite. Din cauza problemelor financiare de la club, el și secundul său au găzduit câțiva fotbaliști în propriile case.
Slavia Praga a rămas pe ultimul loc al grupei F din Liga Campionilor, cu 2 puncte, după 0-0 în ultima etapă cu Barcelona. Dortmund e pe locul secund, cu 7 puncte, în timp ce Inter Milano e pe locul trei, cu 4 puncte, iar lider e Barcelona, cu 8 puncte.